Invidia este un personaj cu multe povești. Fiecare dintre noi hrănește acest personaj prezent în viața noastră și care se dezvoltă și mai mult în era rețelelor sociale.
Modalitatea larg folosită în zilele noastre în Marketing este cultivarea invidiei: uite ce are cineva ca tine, poți avea și tu. Invidia se definește ca “e dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia”. Dacă ne uităm la reclamele care ne înconjoară, la toată rețeaua de așa numiți “influențatori”, ne dăm seama că mintea noastră este supusă la tot felul de jocuri de care și dacă ne dăm seama este greu să scăpăm.
Ce simți când petreci timp pe Facebook și dai de tot felul de poze cu prietenii tăi în vacanțe exotice, în diverse activități care de care mai rare, scumpe și aducătoare de fericire? Ce gândești când vezi numărul de reacții pe care îl are un prieten de-ai tăi la o postare aparent banală?
De la virtual în realitate, ne petrecem mult timp comparând și contrastând viața noastră cu cea a prietenilor. De ce viața celor apropiați ne impactează mai mult decât cea a vedetelor, de exemplu?
Dacă Andreea Esca apare cu un Tesla pe străzile Bucureștiului, probabil că nu vei simți invidie, însă dacă fostul tău coleg de bancă din liceu postează o poză cu noua sa achiziție, vei fi cuprins de tot felul de sentimente care, adunate, duc la invidie.
Psihologul Richard Smith spune despre invidie că se naște în urma combinației a doi factori. Primul este relevanța – să ne afecteze în mod direct pe noi personal (îmi doream și eu acel lucru), iar al doilea este similaritatea – invidiem persoane care ne seamănă și în locul cărora credem că ar fi ușor să fim. Adică voi invidia un fost coleg de liceu care se laudă cu noua sa mașină pe Facebook, dar nu voi simți mare lucru dacă actorul meu favorit își cumpără o mașină Tesla.
Admirația este sora pozitivă a invidiei. Diferența este că în timp ce admirația este de la distanță, invidiez pe cineva în locul căruia mă văd.
Psihologul Niels van de Ven vorbește despre invidia malignă, invidia benignă și admirație. Invidia benignă este foarte asemănătoare cu admirația, însă nu aduce un sentiment plăcut, cum o face admirația. Admirația rămâne la nivelul de sentiment plăcut pentru că oamenii pe care îi admirăm îi percepem ca fiind departe de cum suntem noi și nu ne putem compara. Invidiem oamenii a căror viață credem că am putea să o avem sau că am merita să o avem.
Într-unul din experimentele sale, van de Ven a observat că invidia benignă este singura dintre cele 3 care are ca rezultat o creștere a motivației de a acționa, de a-ți îmbunătăți într-un fel abilitățile, de a evolua. În experimentul său, van de Ven a folosit două grupe: prima grupă a citit un material care spunea că autodezvoltarea funcționează și poți face lucruri pentru a-ți îmbunătăți abilitățile, celălalt text susținea că succesul vine în mare parte din noroc. Apoi, studenții au fost rugați să citească un articol fals despre un coleg de-ai lor care câștigase un premiu la un concurs. Cei care citiseră primul text, au avut în mare parte răspunsuri care se încadrează în invidie benignă (aș putea să realizez și eu asta dacă aș vrea), în timp ce studenții celui de-al doilea grup au avut mai multe înclinații spre admirație (mă bucur pentru el. Asta nu este pentru mine). Studenții care au simțit invidie benignă au concluzionat cu dorința de a depune mai mult efort în semestrul care tocmai începea, folosind invidia benignă drept un factor motivator pentru a face mai mult.
Da, invidia este acel personaj considerat negativ, blamat și îndepărtat cât mai rapid din viața și relațiile noastre. Însă o doză optimă de invidie se dovedește a fi impulsul necesar pentru a susține dorința de a evolua.
Cu ochii larg deschiși asupra realității care te înconjoară, cu o analiză realistă asupra a ceea ce ai și unde ai putea ajunge, invidia benignă poate fi folosită pentru a te sprijini în momentele de stagnare. Admiră și vezi ce ai putea aplica și tu pentru a te simți mai bine cu tine și viața ta.