Dacă ați avut impresia în discuțiile cu partenerul de cuplu că vorbiți limbi diferite, acest articol este pentru voi.
Într-o seară, curând după ce se mutaseră împreună, El a ajuns mai târziu acasă și o rugase de pe drum pe Ea să îi calce o cămașă pentru mâine. Când a ajuns acasă, ea tocmai călca.
El: “Ah, îți mulțumesc! Știi că de obicei le calc, dar mâine trebuie să plec dimineață.”
Ea, zâmbind: “E ok, data viitoare îți las rochia care se calcă greu.”
El: “Dar de ce o ții așa? Calci pe o parte și strici alta. Stai să-ți arăt… ”
Ea: “Aha… Mie îmi e mai simplu cum fac eu…”
El: “Dar îți ia mult mai mult timp!”
Câteva scenarii posibile legate de urmarea aceste discuții:
începe o discuție care escaladează pentru că fiecare își apără punctul de vedere, încercând să-l convingă pe celălalt de varianta sa
El își vede de pregătirea pentru o nouă zi lungă, mulțumindu-i Ei
El se supără pentru că în loc ca el să aprecieze gestul ei, primește critică
De ce sunt atâtea abordări/scenarii când vine vorba de un lucru simplu: călcatul unei cămăși?
În pregătirea unui workshop de limbaj nonverbal în cadrul cuplului, citeam despre diferențele culturale din punct de vedere geografic. Cum același gest poate însemna lucruri total diferite în diferite țări. Extinzând ideea, dacă familia în care am crescut este “țara” noastră din punct de vedere al semnificațiilor și obiceiurilor? Ne raportăm la “ceilalți” ca făcând parte din aceeași cultură. Oare așa este?
Sunt două aspecte care ne împiedică inițial să înțelegem ce se întâmplă:
distorsiunea cognitivă – modalitate a minții umane de a ne confirma o părere pe care deja o avem
tendința de a ne considera punct de referință – cum fac eu este corect/bine.
Dacă presupunem că cei doi parteneri ai unui cuplu manifestă aceste două tendințe, discuțiile dintre ei vor fi interminabile și fără soluție.
Ne scapă de cele mai multe ori faptul că partenerul de cuplu sau de discuție este un alt om, cu valori, credințe, principii proprii. Chiar dacă la nivel rațional suntem conștienți de acest lucru, în mijlocul evenimentelor, tendința de a avea dreptate și a ne confirma o părere preia controlul.
Dacă ne-am raporta la partenerul de cuplu sau căsnicie ca făcând parte dintr-o altă cultură, cele două tendințe ar fi înlocuite de o curiozitate care să ne ajute să descoperim omul de lângă noi, de a înțelege limba pe care o vorbește pentru a ne apropia mai mult. Amintește-ți de ultima vacanță în străinătate și cum aflai cu încântare despre obiceiurile locului, semnificațiile culturii pe care o descopereai.
Mentalitatea din timpul vacanței, de obicei, este aceea de a afla lucruri noi și diferite. Cu cât mai diferite, cu atât mai mare încântarea. Ce s-ar întâmpla dacă ai aplica această mentalitate și în relația de cuplu? Avem această tendință la începutul relației pentru că încercăm să îl cunoaștem pe celălalt, însă dispare pe măsură ce înaintăm în relație.
Ne dorim ca partenerul nostru să îndeplinească toate criteriile și dorințele noastre. Să fie perfect, pentru că lângă cineva perfect (cum ne credem noi), numai un perfect poate sta. Și pentru că ȘI el este perfect, ne așteptăm să facă, să spună și să vadă lucrurile cum le vedem noi. Să aibă aceleași valori, criterii, reguli după care să își ghideze viața.
Fiecare dintre noi crede că deține adevărul, soluția cea mai bună. În exemplul de mai sus, el a crescut într-o familie care punea preț pe criteriul timp/eficiență, ea provine dintr-o familie care prețuia comfortul. Cine are dreptate? Care este soluția câștigătoare în acest caz?
Au două opțiuni de la care pot porni: să continue să creadă că familia/cultura lor este cea “corectă” și să încerce să-l corecteze pe celălalt sau să accepte diferența de criterii și importanța pe care fiecare dintre ei o pune pe un criteriu sau altul.
Putem alege să ne bucurăm de diversitate sau să creăm o lume în care doar ce vrea unul dintre noi contează și este singura cale.
Fiecare are această alegere de făcut. Zi de zi. Pentru tine ce contează: să ai dreptate sau să te înțelegi cu cel de lângă tine?