despre-mine

Salut,

Eu sunt Irina Doiciu, psiholog, terapeut de cuplu, consilier în carieră.
După terminarea studiilor, am intrat în zona business, unde am lucrat până în 2014.
În 2014 am intrat în lumea antreprenoriatului și am fost partener într-o firma de consultanță și training.
Din 2015 am fondat propria firma, TeamHub, care are ca misiune îmbinarea tehnologiei cu zona de consultanță în schimbarea comportamentală.

La fel cum m-a atras tehnologia pe parcursul anilor, încă din 2007 când m-am certificat ca terapeut de cuplu și familie, mi-am dorit să contruiesc un program în această direcție.
10 ani mai tarziu, cu mult mai multă experiență personală și de business, sunt fericită să lansez programul “Improving”. Astfel pot să îmbin cunoștințele, experiența personală și experiența din zona de consultanță pentru a crea contextul potrivit și favorabil schimbării în zona relațiilor personale.

Mă ocup de la început de carieră cu schimbare comportamentală, cu motivarea și păstrarea echilibrului în viața oamenilor alături de care lucrez. Îmi place să fiu catalizatorul schimbării, cea care îi sprijină pe oameni în momente de cumpănă, în a lua deciziile cele mai înțelepte pentru ei.
În 2017 nu sunt, nici nu am fost căsătorită. În acest context am și eu experiența personală și exemplele care vin să susțină tot ce am inclus în acest program. Am trecut prin toate stadiile: îndrăgostire, relație (cu bune și rele), distanțare, despărțire, revenire. Știu cum te simți, știu ce ajută. Eu și clienții mei suntem dovada că “Improving” funcționează.

Detalii legate de pregătire, școli și câteva articole puteți găsi pe www.irinadoiciu.com
Pentru detalii personale vă aștept la  “Improving” 🙂

Ne vedem curând!

PS: îmi poți scrie pe irina[at]improving[punct]ro